Treceți la conținutul principal

Blaise Pascal - Omul, fiinta contradictorie

Caci, la urma urmei, ce este omul in natura? Nimic in comparatie cu infinitul, tot in comparatie cu neantul, un lucru de mijoc intre nimic si tot. El este infinit de indepartat de ambele extreme; iar fiinta lui nu sta mai aproape de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care-i inghitita? (…) Ce himera mai este si acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce ingramadire de contradictii?! Judecator al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pamant; depozitar al adevarului; ingramadire de incertitudine si de eroare; marire si lepadatura a universului. Daca se lauda eu il cobor; de se coboara, il laud si-l contrazic mereu pana ce reuseste sa inteleaga ca este un monstru de neinteles. (…) Pot concepe un om fara maini si fara picioare; l-as concepe si fara cap, daca experienta nu m-ar invata ca omul gandeste cu capul. Deci gandirea este aceea care defineste omul. Nimeni nu-l poate concepe fara ea. (…) Omul este asa de mare, incat maretia lui reiese si din aceea ca el se stie nenorocit. Un copac nu se stie nenorocit. Este adevarat ca, sa te vezi nenorocit inseamna sa fii cu adevarat; dar inseamna si ca esti mare daca stii ca esti nenorocit. Astfel, toate nenorocirile omului dovedesc maretia sa. Sunt niste nenorociri de mare senior, de rege deposedat. (…) Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura; dar este o trestie cugetatoare. Nu trebuie ca intregul univers sa se inarmeze spre a-l strivi. Un abur, o picatura de apa e destul ca sa-l ucida. Insa in cazul in care universul l-ar strivi, omul ar fi inca mai
nobil decat ceea ce-l ucide; pentru ca el stie ca moare; iar avantajul pe care il are universul asupra lui, acest univers nu-l cunoaste. Astfel toata maretia noastra sta in cugetare. De aici trebuie sa purcedem, nu de la spatiu si de la durata. Sa ne silim a cugeta frumos! Iata ideea noastra. (…)
(Blaise Pascal, Cugetari)

Comentarii

  1. Omul - fiinta ce merge in doua picioare si pretinde ca are discernamant. Dar ce taine ascunde aceasta fiinta cugetatoare nici chiar el insusi nu poate sti.
    Desi este oarecum constient de puterea sa, omul nu stie cum sa o foloseasca De cele mai multe ori o foloseste impotriva sa doar pentru a vedea pana unde poate ajunge. Cunoscandu-si puterea pe zi ce trece mai bine, el a ajuns Creator, a ajuns sa ia viata la fel de usor precum o da.
    A dobnadit atat de multa incredere in fortele proprii incat nu ii mai este frica de aproape nimic; si spun aproape deoarece puterea sa are o limita. Aceea este Moartea, cosmarul cel mai mare al omului.
    Omul este prea slab pentru a accepta o provocarea atat de mare precum abandonul in Nimic. Prefera sa traiasca in dureri si iubiri trecute deca sa primeasca in locul lor acel Absolut pe care niciunul dintre noi nu il merita, dar pe care macar o data in viata ar vrea sa il incerce.
    Fiinta umana este prea slaba , prea indoielnica pentru a putea realiza ce mare favoare si-ar face lui insusi daca ar renunta la el atunci cand vede ca viata nu mai are nimic sa-i ofere, atanci cand vede ca este prea slab pentru a mai incerca sa se ridice din mlastina in care se scufnda incet, incet...
    Faptul ca omul este constient ca viata sa are un sfarsit , il face superior in fata celorlalte fiinte.
    Speriat de gandul ca se va pierde in Nimic, omul incearca sa evolueze cat mai mult, sa isi depaseasca aceasta conditie de biet muritor. El tinde catre mai mult, are aspiratii si dorinte (uneori nerealizabile) si astfel se tareste prin viata. In schimb, o planta sau un caine nu au ratiune, ele nu sunt constiente de viata lor efemera, ele nu pot evoua pentru ca nu stiu ca viata lor se va sfarsi.

    RăspundețiȘtergere
  2. ce logic esti profule :))

    RăspundețiȘtergere
  3. cine ma poate ajuta si pe mine cu exemple concrete la teoriile filosofice privind natura umana?e urgent!!!multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  4. ce mai faceti, profu'? aproape ca mi-e dor de liceu si de discutiile in contradictoriu de la orele d-voastra.. vad ca mi-ati postat pana la urma divagatiile ;))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Jean-Jacques Rousseau - Libertatea si Autoritatea Legii

Cand fiecare face ce-i place, se face adesea ceea ce nu place altora. Aceasta nu inseamna libertate. Libertatea inseamna mai putin a face ce vrem, cat a nu fi supusi altuia; ea inseamna, totodata, a nu supune vointa altuia vointei noastre. Nici un om care este stapan nu poate fi liber. (...) Nu exista libertate acolo unde nu sunt legi sau unde cineva este deasupra legilor; nici chiar in starea de natura omul nu este liber decat datorita legii naturale, care porunceste tuturor. Un popor liber se supune, dar nu ca o sluga; el are conducatori, nu stapani. El se supune legilor, dar nu se supune decat lor. Tocmai datorita legilor el nu se supune decat lor. Toare ingradirile ce se impun puterii magistratilor de catre republici nu urmaresc decat sa-i impiedice de a se atinge de incinta sfanta a legilor, caci ei sunt slujitorii, nu stapanii legilor si trebuie sa le pazeasca, nu sa le incalce. Un popor este liber, orice forma ar avea guvernamantul sau, atunci cand in cel care il guverneaza nu v...

John Stuart Mill - Libertatea si Limitarea Autoritatii

Care sunt deci limitele legitime ale suveranitatii individului asupra lui insusi? Unde incepe autoritatea societatii? Cat anume din viata omului trebuie lasat in seama individualitatii si cat in seama societatii? Atat individualitatea, cat si societatea vor primi partea potrivita, cu conditia ca fiecare sa se rezume la ceea ce o priveste mai mult pe ea. Individualitatii trebuie sa-i apartina acea parte din viata care intereseaza in principal individul; societatii partea care intereseaza in principal societatea. (...) De indata ce o parte din conduita cuiva prejudiciaza interesele altora, societatea are autoritatea de a se pronunta (...) in chestiunile care-l privesc pe individul insusi, spontaneitatea sa individuala este indreptatita sa se manifeste liber. (...) Orice erori ar putea comite el, ignorand sfaturile si avertismentele primite, ele nu pot cantari nici pe departe cat raul de a se permite altora sa-l constranga sa faca ceea ce socotesc ei ca este bine pentru el. (...) Cata vre...