Jean-Paul Sartre - Experienta Rusinii

Mi-e rusine de ce sunt. Prin rusine inteleg o relatie intima a eului cu eul: am descoperit in rusine un aspect al fiintei mele. (…) Rusinea este, la origine, un fenomen de reflectie (…) rusinea, in structura sa prima si originara, este rusinea fata de cineva sau in fata cuiva. Cand fac un gest, stangaci sau vulgar, acest gest porneste din mine, nu-l judec, nici nu-l condamn, il traiesc pur si simplu, il indeplinesc in cheia lui ‘pentru sine’. Dar deodata ridic capul: cineva era acolo si m-a vazut. Imi dau seama de vulgaritatea gestului meu si mi se face rusine. (…) Celalalt este mediatorul indispensabil intre mine si mine insumi. Si, prin insasi aparitia celuilalt, devin capabil sa avansez o judecata asupra mea ca asupra unui obiect, caci eu apar celuilalt ca un obiect. (…) Prin natura ei, rusinea este recunoastere. Eu recunosc ca sunt asa cum ma vede celalalt.

(Jean-Paul Sartre, Fiinta si Neantul)