Treceți la conținutul principal

Aristotel - Fericirea este 'Un Bine Perfect si Autarhic'

Daca exista un scop al acteor noastre pe care-l urmarim pentru el insusi, iar pe celelalte numai in vederea acestuia si daca nu orice lucru il dorim in vederea a altceva (...) este evident ca acest scop trebuie sa fie binele, si anume binele suprem (...)
Binele este exprimat in tot atatea moduri ca si existentul (caci in categoria esentei, de exemplu, el este numit divinitate si intelect, iar in cea a calitatii este numit virtute, in cea a cantitatii masura, in cea a relatiei utilitate (...) incat e limpede ca binele nu este ceva comun genereal si unic; altfel el nu ar fi fost inclus in toate categoriile, ci intr-una singura (...) Asadar, care dintre felurile de bine ar putea fi considerat ca bine in sine? Cele pe care le urmarim si nuami pentru sine, cum sunt gandirea, vederea, unele placeri sau onorurile? (...)
Fericirea apare deci ca un bine perfect si autarhic, pentru ca ea este scopul tuturor actelor noastre (...) ar trebui poate sa lamurim si mai bine ce este ea. Acest lucru va fi usor de realizat daca vom stabili care este adtul specific omului. Caci, asa cum pentru flautist, pentru un sculptor, ca si pentru o activitate sau indeletnicire anume, se pare ca binele si perfectiunea rezida in lucrarile lor, tot astfel trebuie sa fie si pentru om, daca exista un act care-i este specific. Daca actul specific unui om este activitatea sufletului conforma cu ratiunea sau cel putin nu lipsita de ratiune (...) actul propriu unui individ oarecare este identic cu cel al unui om desavarsit.
(Aristotel - Etica Nicomahica)
Etichete:

Comentarii

  1. Anonim14 noiembrie 2008 la 19:28

    As putea identifica binele cu o stare de fericire. dar ce se intampla atunci cand binele meu este raul altcuiva? ce se intampla atunci cand imi intemeiez fericirea pe baza nefericirii altuia? Atunci BINELE meu devine ceva RAU? Trebuie sa ma gandesc la bine ca la ceva benefic pt mine sau pt toti? dar oare exista acest bine universal unde toata lumea este fericita?...

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim13 ianuarie 2009 la 22:53

    bine Flo...se observa ca intelegi filosofia

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Jean-Jacques Rousseau - Libertatea si Autoritatea Legii

Cand fiecare face ce-i place, se face adesea ceea ce nu place altora. Aceasta nu inseamna libertate. Libertatea inseamna mai putin a face ce vrem, cat a nu fi supusi altuia; ea inseamna, totodata, a nu supune vointa altuia vointei noastre. Nici un om care este stapan nu poate fi liber. (...) Nu exista libertate acolo unde nu sunt legi sau unde cineva este deasupra legilor; nici chiar in starea de natura omul nu este liber decat datorita legii naturale, care porunceste tuturor. Un popor liber se supune, dar nu ca o sluga; el are conducatori, nu stapani. El se supune legilor, dar nu se supune decat lor. Tocmai datorita legilor el nu se supune decat lor. Toare ingradirile ce se impun puterii magistratilor de catre republici nu urmaresc decat sa-i impiedice de a se atinge de incinta sfanta a legilor, caci ei sunt slujitorii, nu stapanii legilor si trebuie sa le pazeasca, nu sa le incalce. Un popor este liber, orice forma ar avea guvernamantul sau, atunci cand in cel care il guverneaza nu v...
3 comentarii
Citiți mai multe

John Stuart Mill - Libertatea si Limitarea Autoritatii

Care sunt deci limitele legitime ale suveranitatii individului asupra lui insusi? Unde incepe autoritatea societatii? Cat anume din viata omului trebuie lasat in seama individualitatii si cat in seama societatii? Atat individualitatea, cat si societatea vor primi partea potrivita, cu conditia ca fiecare sa se rezume la ceea ce o priveste mai mult pe ea. Individualitatii trebuie sa-i apartina acea parte din viata care intereseaza in principal individul; societatii partea care intereseaza in principal societatea. (...) De indata ce o parte din conduita cuiva prejudiciaza interesele altora, societatea are autoritatea de a se pronunta (...) in chestiunile care-l privesc pe individul insusi, spontaneitatea sa individuala este indreptatita sa se manifeste liber. (...) Orice erori ar putea comite el, ignorand sfaturile si avertismentele primite, ele nu pot cantari nici pe departe cat raul de a se permite altora sa-l constranga sa faca ceea ce socotesc ei ca este bine pentru el. (...) Cata vre...
3 comentarii
Citiți mai multe

Blaise Pascal - Omul, fiinta contradictorie

Caci, la urma urmei, ce este omul in natura? Nimic in comparatie cu infinitul, tot in comparatie cu neantul, un lucru de mijoc intre nimic si tot. El este infinit de indepartat de ambele extreme; iar fiinta lui nu sta mai aproape de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care-i inghitita? (…) Ce himera mai este si acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce ingramadire de contradictii?! Judecator al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pamant; depozitar al adevarului; ingramadire de incertitudine si de eroare; marire si lepadatura a universului. Daca se lauda eu il cobor; de se coboara, il laud si-l contrazic mereu pana ce reuseste sa inteleaga ca este un monstru de neinteles. (…) Pot concepe un om fara maini si fara picioare; l-as concepe si fara cap, daca experienta nu m-ar invata ca omul gandeste cu capul. Deci gandirea este aceea care defineste omul. Nimeni nu-l poate concepe fara ea. (…) Omul este asa de mare, incat maretia lui reiese si din aceea ca el se stie ...
4 comentarii
Citiți mai multe